Freddie is alive

Mă trezesc cu o oră şi jumătate înainte, ca de data asta să ajung bine (nu ca la musical, unde am ajuns jumătate de oră mai târziu...). Deşi am avut suficient timp pentru a mă pregăti, 80% din timpul ăsta m-am uitat pe pereţi. Caracteristic mie... Înainte să ies din casă aproape uit biletul (din nou caracteristic mie), totuşi îl iau într-un sfârsit şi fug repede către autobuz, pe care mereu sunt la 1 minut de a-l pierde (adică dacă vine la 19.35, eu sunt acolo la 19.34). Încă vreo 2 ore şi ajung la Palatul Sporturilor. După vreo 20 de minute de căutare, dau în sfârşit de scaunul unde trebuia să şed. Mare a fost dezamăgirea mea când am văzut că eram cam la 50 de metri de scenă, şi plătisem 20E în plus pentru a fi mai aproape de ei. Cei care erau în picioare erau privilegiaţii ce urmau să ii aibă aproape. Primele minute, şi înainte să apară, doar la asta mă gândeam... îi invidiam pe cei de jos şi îmi doream să fiu şi eu acolo.

Pe melodii de rock n' roll (Elvis Presley mai ales), panorama era următoarea:
(Nu cred că mi-am urât camera vreodată mai mult decât în ziua de ieri... Îmi cer iertare pentru slaba calitate a pozelor. E tot ce am putut obţine.)

Cu fiecare urlăt a celor de jos (în afară de a-i invidia) mă uitam nerăbdătoare la scenă, aproape tremurând, cu speranţa de a-i vedea. În schimb, era doar un nene îmbracat în nişte pantaloni trei sferturi probând chitara.
Dintr-odată, luminile se sting, fumul se ridică şi ecranul se schimbă: pe el se vede o ploaie de stele (The cosmos rocks).
Luminile ce se văd sub ecran nu sunt altceva decât aparate foto.
Se aude chitara lui Brian, iar imaginea lui se face vizibilă imediat, împreuna cu cea a lui Roger Taylor şi a lui Paul Rodgers (vechi cântareţ a grupurilor Free & Bad Company). Sună ''Hammer to Fall'' şi pe cât de încântată sunt de chitara lui Brian, atât de dezamăgită sunt de vocea lui Paul. Nu e nimic cu ea, dar pur si şimplu nu avea ce să caute acolo. Nimeni nu-l înlocuieşte pe Freddie...
Urmează melodii precum 'Tie your mother down' şi 'Fat Bottomed Girls'. După asta, Paul interpretează o melodie solo, care pot să zic că am înghiţit-o pentru că nu era una din cele pe care le cânta Freddie, era nouă. Suna bine, iar, mă gândeam, nu avea o voce atât de rea pâna la urmă. Asta, desigur, atâta timp cât cânta ceva ce i se potrivea. Nu era cazul melodiilor de la Queen, care, evident, pot fi cântate doar de Freddie.
După încercarea dezamăgitoare a lui Paul de a-l înlocui pe Freddie, acesta a ieşit (în sfârşit, deşi nu pentru mult timp) de pe scenă, si ne-a lasat cu Brian May. Un sentiment de uşurare mi-a invadat corpul. Aşa ceva ca atunci când te întorci acasă după o vacanţă lungă (home sweet home...). Şi sunt sigură că şi restul publicului simţea acelaşi lucru.
' - Are you going to sing with me? For Freddie? '
Era prima dată în seară când se auzea numele lui, iar după reacţia noastră, acesta era momentul pe care îl aşteptam toţi de la bun început.
Aşa, s-au auzit primele note ale melodiei 'Love of my life', pe care toţi am cântat-o cuvânt cu cuvânt alături de Brian.
L-a chemat apoi pe Roger Taylor, pe care l-am primit cu mult drag.

' - We'll sing now an ancient spanish song ' (aici toţi au râs, deşi probabil 90% dintre ei unicul cuvânt pe care l-au înţeles a fost 'spanish').
Şi au cântat ' '39 '.
După, a urmat un solo la baterie cu Roger Taylor, a sunat destul de bine.

Iar acum vine momentul cel mai frumos al serii: Brian ramâne singur pe scenă (din nou) şi plânsetul chitarei pe ritmul melodiei 'Bijou' îmi ajunge pâna în adâncul sufletului...

' You and me we are destined you'll agree
To spend the rest of our lives with each other
The rest of our days like two lovers
For ever
Yeah
For ever

My bijou'

Cânta Freddie din imaginile de pe ecran...

Deşi au fost doar imagini, m-am simţit mai aproape de Freddie decât m-aş fi putut simţi vreodată.
Show-ul a continuat cu 'The show must go on', 'Bohemian Rhapsody' (începută de Freddie dar terminată de Paul... chiar nu era necesar)... Spre sfârşit au cântat 'All right now', de data asta din partea lui Paul (Free).

A fost o experienta unică, iar nu voi uita niciodată sunetul pe care l-a scos chitara lui Brian în 'Bijou'.



Freddie is alive, and always will be...