Despre starea mea de spirit azi...

O faţă tristă, muzică şi versuri în măsură...

Something told me it was over
When I saw you and her talkin'
Something deep down in my soul said, 'Cry, girl'
When I saw you and that girl walkin' around

Whoo, I would rather, I would rather go blind, boy
Then to see you walk away from me, child, no

Whoo, so you see, I love you so much
That I don't wanna watch you leave me, baby
Most of all, I just don't, I just don't wanna be free, no

Whoo, whoo, I was just, I was just, I was just
Sittin here thinkin', of your kiss and your warm embrace, yeah
When the reflection in the glass that I held to my lips now, baby
Revealed the tears that was on my face, yeah

Whoo and baby, baby, I'd rather, I'd rather be blind, boy
Then to see you walk away, see you walk away from me, yeah
Whoo, baby, baby, baby, I'd rather be blind...


P.D.: E aceeaşi poză ca cea a profilului. Indeed it is.

Christina's look

Ploaie, ultima zi, Sibiu.

Magic air guitar

Fără cuvinte...

Sesiune fotografică cu telefon mobil profesionist featuring Katerina

Nu mai vreau să aud cuvântul 'trebuie'. Nu mai vreau probleme care de fapt nu sunt probleme, nu mai vreau superficialitate. Nu vreau să mă adaptez societăţii. Nu vreau responsabilităţi. Nu vreau să lupt. Nu vreau să ştiu ce vreau. Nu vreau să fiu ordonată. Nu vreau competiţii. Nu vreau să cresc, nu vreau să ridic un deget pentru a fi o parte din societate. Nu din societatea asta. Nu vreau să fug către un ţel care fuge de mine. Nu vreau să fac parte dintr-o lume unde ori fugi, ori eşti călcat în picioare. Nu vreau să fac parte dintr-o lume a cărei esenţă e răutatea nejustificată. Nu vreau oameni. Nu vreau să ştiu nimic despre logică. Nu există codul bunelor maniere. Nu există banalităţi. Nu există bine sau rău.

Dacă natura îi selectează pe cei puternici, eu nu sunt unul dintre ei.

Eu vreau doar să fiu cum vreau eu. Vreau doar natură. Vreau să mă arunc în iarbă, undeva departe de condamnata civilizaţie, să închid ochii şi să simt. Şi să rămân acolo pentru totdeauna. Vreau să simt, nu vreau 'trebuie'. Vreau să stau, corpu-mi complet inactiv, şi să visez.

Vreau să fiu copil.

Simfonia Lamentărilor – Henryk Gorecki

Mamă, fiu, iubire, despărţire, durere.

Trei lamentări:

1. «Synku miły i wybrany, Rozdziel z matką swoje rany...» – O, fiul meu, Iubitul şi Alesul, împarte rănile tale cu mama ta…

Cântec popular din secolul XV, în care Fecioara Maria vorbeşte cu Iisus în momentul răstignirii.

2. O Mamo nie płacz nie—Niebios Przeczysta Królowo Ty zawsze wspieraj mnie – O mamă, nu plânge - Imaculată Regină a Cerului, protejează-mă mereu.

Cuvinte însemnate pe peretele unei închisori Gestapo din sudul Poloniei de către Helena Wanda, o tânără de 18 ani închisă acolo în anul 1944. ‘’În închisoare, tot peretele era acoperit de însemnări ce spuneau ‘Sunt nevinovat’, ‘Criminalilor’, ‘Lăsaţi-mă liber’, ‘Salvaţi-mă’, etc. Totul era atât de văitător şi banal. Adulţii scriau acest tip de mesaje, dar uite aici o fată de 18 ani, aproape un copil. Ea e diferită. Nu disperă, nu plânge, nu cere răzbunare. Nu se gândeşte la ea însăşi, dacă merită sau nu acest destin. Se gândeşte, în schimb, la mama ei, cea care va experimenta adevărata disperare.” – spune autorul despre însemnarea aceasta, şi despre motivul din care a ales-o.

3. ”Kajze mi sie podzioł mój synocek miły” – Unde a plecat iubitul meu fiu.

Numele unei melodii (jumătatea secolului XX) care descrie durerea unei mame atunci când îşi pierde fiul, acesta decedat în război. "Pentru mine, a fost un text extraordinar de poetic. Nu ştiu dacă un poet ‘profesionist’ ar crea atâta forţă poetică cu nişte cuvinte atât de concise şi simple. Nu este tristeţe, disperare sau resemnare, nici gesticulări exagerate: sunt doar durerea şi lamentările unei mame care şi-a pierdut fiul." - povesteşte Gorecki.

Prima dată am citit povestea simfoniei, apoi am ascultat-o, fapt ce m-a făcut să o iubesc şi mai mult. Partea mea favorită, atât în ceea ce priveşte povestea cât şi în ceea ce priveşte muzica, e a doua:

Sursă de informaţie

Crying in the rain

Un clasic al anilor '60 care, deşi tratează unul din subiectele cele mai frecvente în muzica de toate genurile - pierderea unei iubiri -, o face într-un mod foarte original:



I'll never let you see,
The way my broken heart is hurtin' me.
I've got my pride and I know how to hide,
All my sorrow and pain.
I'll do my cryin' in the rain.

If I wait for cloudy skies, You won't know the rain from the tears in my eyes.
You'll never know that I still love you so.
Though the heartaches remain,
I'll do my cryin' in the rain.

Raindrops fallin' from heaven, Could never wash away my misery. But since we're not together, I look for stormy weather. To hide these tears I hope you'll never see.

Some day when my cryin's done, I'm gonna wear a smile and walk in the sun.
I may be a fool, but till then darlin' you'll,
Never see me complain.
I'll do my cryin' in the rain.

I'll do my cryin' in the rain.
I'll do my cryin' in the rain.

Criză financiară psihologică

Da, sunt o adolescentă. Şi da, poate că nu văd lucrurile aşa cum le vede un adult. Şi nu, nici nu mă cred expertă în subiectul de faţă, de fapt nu mă cred, şi nu sunt, expertă în nimic. Dar eu cred că, deocamdată, ştiu să fac diferenţa între realitate şi ficţiune. Nu zic că nu îmi mai fuge mintea din când în când într-o lume imaginară, unde leneşii ca mine au vreo şansă de a trăi bine, unde pierd cele 43534 kg în plus pe care le târâi după mine de când aveam –1 an, unde am o viaţă sociala…; dar de asta e responsabilă imaginaţia mea bogată, momentan mintea mea e (relativ) normală: ştie să facă diferenţa între ce e real şi ce nu este real.

Înţeleg, da, ca un om care are o firmă, mai mică sau mai mare, să simtă efectele crizei, şi înţeleg ca un economist să afirme ‘da, domnule, suntem în perioadă de criză economică’, pe ei chiar îi cred. Însă pe omul de rând, care din ziua în care a început să muncească nu s-a oprit niciodată din plânsete pe motivul proastei stări economice, NU îl cred. Multe persoane din cele care zic astăzi ‘vai, ce rău merg lucrurile, în timpurile astea nu îţi găseşti de muncă’, acum lucrează, şi acum 2 3 ani au fost în şomaj mai mult de jumătate de an. Nu contează că au de muncă, nu contează că au acelaşi salariu ca şi înainte de ‘criză’, nu contează că viaţa lor în realitate nu s-a schimbat. NU. Ei sunt în criză financiară. Ce contează aici este ce zice doamna blondă siliconată de pe ProTV, că doar dacă cineva posedă adevărul absolut, asta e acea cutie sacră numită Televizor, Ave ei! Aş putea să… jur că dacă omul de rând n-ar fi văzut timp de 5 luni zilnic aceeaşi ştire, nici nu ar ştii despre ce e vorba. Unica diferenţă pe care a supus-o criza pentru noi, oamenii ‘modeşti’, este că atunci când rămânem fără muncă, când nu ne ajung banii la sfârşitul lunii, cum de altfel s-a întâmplat MEREU, în loc să dăm vina pe faptul că (aici, cel puţin) sunt prea mulţi stăini, sau că şeful e un bou, sau că deh, viaţa e grea, cum am făcut mereu, acum o dăm pe criză.

Nu, nu îmi găsesc de muncă. Aşa cum nu îmi găseam nici acum 2 sau 3 ani.  Fac parte din clasa medie, n-am decât să suport! A căuta scuze şi explicaţii tâmpite şi a se face posesor a unor cuvinte care le-a rostit o dată cineva care de fapt are idee, nu ajută la nimic. Dacă nu te afectează şi nu ai habar, vezi-ţi de viaţa ta! Dar na, people get bored.

 

Aşa am ajuns eu la concluzia că omul de rând suferă de ‘criză financiară psihologică’.

Jethro Tull

Am descoperit acest grup, ca şi majoritatea muzicii pe care o ascult, accidental.

Prima dată ce am auzit despre ei a fost în vara 2007, pe durata vacanţei mele de vară în Sibiu. Era anul în care au venit toate grupurile astea mari, printre care Scorpions şi Jethro Tull, atrase de eticheta 'European Cultural Capital 2007'. Spre diferenţă de concertul Scorpions, la care nu aveam cum să ajung (fapt ce am să regret forevăr), am asistat la cel cu Jethro Tull. Nu auzisem niciodată despre ei, însă se zicea că sunt foarte tari, că sunt parte din elita rockului, un mit adevărat, aşa că am zis să calc şi eu pe acolo, să văd ce au de oferit. Eh, şi cât de cunoscuţi şi admiraţi păreau a fi, Piaţa Mare pe jumătate goală. Poate a fost responsabilă ploaia zdravănă care a lovit Sibiul fix în ziua şi în ora în care a fost susţinut concertul, şi nu stilul lor aparte, care probabil nu ajunge la oricine. Sigur a fost ploaia. Da.

La prima vedere: un chitarist blond şi grăsuţ, aparent mult mai tânăr decât restul; un vocalist cu un batic în cap şi nedespărţit de flautul lui.

Când a început muzica... well, nu pot să spun că a fost dragoste la prima audiţie. M-au cucerit mai ales pentru amestecăturile lor ciudate featuring piese arhicunoscute din muzica clasică. Acele piese în concret erau bestiale, foarte original 'interpretate', să zic aşa.
Deşi nu mi-au plăcut atât de mult încât să treacă la a forma parte din lista mea de favoriţi, mi-au trezit interesul pentru a cunoaşte mai mult din muzica lor. Aşa, deşi nu le-am dedicat prea mult timp, am dat de melodii ca 'Living in the past' şi 'Life's a long song', melodii clar marcate de stilul lor unic.

De fapt, melodia pentru care îi iubesc cu adevărat este 'Still Loving you tonight' (eu, eternă iubitoare a baladelor), cu un sunet găsit undeva între blues, rock şi... Jethro Tull.




Am să îi cunosc bine într-o zi. Şi sunt sigură că am să îi iubesc într-un mod general.
Prevăd un viitor strălucitor!

Sound 1

Aşa s-a numit din prima zi, acum doi ani, şi până acum, cea mai bună piesă, după părerea mea şi din câte cunosc eu, creată de Mihai M.. Poate nu i-a dat alt nume pentru că nu a reuşit să îi gasească unul potrivit, poate pentru că nu o identifică cu nimic care se poate exprima în limbajul uman, sau poate pur şi simplu din lipsă de interes. În orice caz, e uşor de observat că simte ceea ce cântă, şi ne face şi pe restul să simţim; eu cel puţin, simt pasiunea lui.

Ţin minte că în epoca în care a creat-o eram amândoi trişti şi dezorientaţi. Diferenţa între noi era că eu nu aveam nici un mediu pentru a exterioriza ceea ce simţeam, pe când el da: pianul. Îmi amintesc cum îmi povestea cât de trist era în timp ce cânta piesa asta, şi cum tristeţea aceea l-a inspirat.

Cuvintele sunt inutile de atâtea ori… De aceea îl invidiez, şi mi-e greu să înţeleg de ce nu se ocupă mai mult de pian, dat fiind că poartă ceva atât de deosebit în interior, şi are un mediu genial de a-l exterioriza. De aici, din modestul meu blog (peste care ştiu că mai aruncă câte o privire uneori), îi transmit o rugăminte: cântă cât mai mult la pian, dacă nu pentru tine, fă-o pentru mine şi pentru restul planetei.

Toate astea pentru că, din punctul meu de vedere, un om care scoate aşa ceva din interiorul său, e departe de a fi comun.

După ce am presupus eu aici 1001 chestii, să ştiţi din gura lui ceea ce e de fapt piesa asta: el nu compune; zice că piesa asta a fost o stare de spirit, de fapt a fost improvizată.

Vioară, din nou

După cum se vede în titlu, sunetul ce îmi atrage atenţia cel mai mai mult din romanţa asta, este cel produs de vioară. Vocea este frumoasă, versurile drăguţe (dar nu deosebite), însă vioara este... perfectă, intensă, mângâietoare.

P.D.: Ştiu că toate posturile puse la categoria 'Ascult', sunt şi la categoria 'Simt'. Asta pentru că simt ceea ce ascult. :))

Vioară

Piesa asta a fost, timp de câteva luni, compania tuturor reflectărilor şi gândurilor mele filosofice de adolescentă.

Trezeşte în mine multe sentimente şi gânduri care, pentru mine, sunt imposibile de reprezentat pe o coală de hârtie (sau, în cazul ăsta, pe o pagină de blog), dar, basic, e asta: mă face să fiu tristă într-un mod plăcut. Felul acela de tristeţe fericită/inspiratoare de care vorbeam în postul trecut.





De nedepăşit.

Iubesc:

• Mâncarea - Ză Homer Simpson way.
• Muzica - Care ar fi farmecul vieţii mele fără o coloana sonoră?
• Natura - Într-o ocazie am vorbit cu ea: mi-a povestit lucruri extraordinare, foarte îndepărtate de lumea omului.
• Fotografia - Modul meu preferat de a mă exprima.
• Visele - Sau imaginaţia. Ce ar fi de mine fără ele?
• Cărţile - Cel mai bun mod de a pune în practică imaginaţia.
• Sibiu - Casa mea dintotdeauna, şi pentru totdeauna.
• Relativitatea - O iubesc pentru că mereu găsesc un răspuns în ea.
• Frumuseţea - Nu trebuie să fii superficial ca să admiri frumuseţea: e un reflex.
• Tristeţea - În doza potrivită, mă inspiră.

Urăsc:

• Plictiseala - Originea întregii culturi umane.
• Prejudecăţile - Totuşi nimeni nu e liber de ele...
• Superficialitatea - 'Nu înţeleg cum poate să facă aşa ceva!' - şi normal că nu înţelegi.
• Aroganţa - 'Aroganţa e soră cu prostia', am auzit zicând pe cineva.
• Inteligenţa - Nu spuneţi că nu am fi fericiţi fără ea (ca rasă, zic).
• Violenţa - Da, da, ştiu că e tipic, toată lumea urăşte violenţa. Dar eu o urăsc mai mult.
• Peştele - I hate it, I hate it, I hate iiiiit! Nu e nimic personal, e doar că are un gust scârbos.
• Presiunea - Dacă vreau să fac ceva, fac singură. Nu va fi persoana de lângă cea care îmi va schimba părerea în cazul în care nu vreau.
• Relativitate - O urăsc pentru că mă pierd în infinitatea ei.
• Internetul - Blestem ziua în care s-a inventat! Îmi ocupă jumătate de zi.

Faptul că urăsc chestiile astea, nu inseamnă că sunt contrariul lor. Le urăsc şi punct.

Puente de Toledo

Sebi 2

Sebi 1

Little friend

Esenţă

Atacată de raţa psihopată

Situaţie numărul 1: Eu. Olympus. Lebădo-raţă ciudată ce se apropie vigilent. Clar, încerc să prind un primplan. Mă apropii...mă apropii...încă un pic...mai un centimetru...mai aproape....

Situaţie numărul 2: Eu+Olympus - go down.

Raţă 1 - Eu, fail.

Echivalentul în Simpsoniană:

Lecţie învăţată: Nu subestima niciodată puterea unei raţe!

Don Quijote de la Mancha

Personajul cel mai îndrăgit al spaniolilor, creat de cel mai indrăgit autor al lor: Miguel de Cervantes.

Castilla la Mancha (locul unde se petrece majoritatea acţiunii a cărţii Don quijote de la Mancha) este ca o hartă în viaţă a traseului lui Quijote: la tot pasul, în sate, oraşe, autobenzi, în locuri unde te aştepţi sau nu te aştepţi, vezi câte-un mic indicator unde scrie ceva de genul 'Pe aici a trecut Don Quijote' (în carte, desigur). Un gest frumos, aş zice eu.

Eu eram într-un sat numit 'Villarrubia de los Ojos' şi, se pare, într-un punct pe unde a păşit legendarul personaj.

Contraluz - Siluete

Iubesc pomii iarna. 

Simple

Christmas spirit

Jazz mood

Trebuia să vină şi rândul jazzului. Instumental, de data asta. 

Richard Elliot m-a câştigat forevăr doar pentru melodia 'Because I love you'.

Cât despre melodia 'Time after time' cred că nu ar fi trebuit să iasă din jazz niciodată; rămân, deci, 100% cu versiunea jazz.

You know, forever with me.

1 nimic

Ca să nu mă prefac că nu a existat, vreau să spun ceva despre postul 'Cum să îţi dai seama dacă ai o femeie infectată'. Mă întreb cât de scurt în minte trebuie să fii ca să iei un asemenea post în serios. Nu ştiu cum ar putea cineva să creadă că eu, ca femeie, aş spune că 'femeile sunt proaste din natură' într-un mod nu ironic. Deci chiar nu ştiu. Ideea era ceva de genul 'eu sunt un bărbat misogin', şi vorbeam în numele lui. Exista până şi un post data care explica situaţia. 

Oricum, previzibil. De fapt, am făcut mai mult trafic în ziua de ieri, datorită acelui post, decât in toată săptămâna. 

L-am şters, nu urma să îl înţeleagă nimeni. 

În caz că nu s-a înţeles deja, deşi ajunge să ai un sfert de creier ca să înţelegi, era o CRITICĂ adresată oamenilor de genul.