Criză financiară psihologică

Da, sunt o adolescentă. Şi da, poate că nu văd lucrurile aşa cum le vede un adult. Şi nu, nici nu mă cred expertă în subiectul de faţă, de fapt nu mă cred, şi nu sunt, expertă în nimic. Dar eu cred că, deocamdată, ştiu să fac diferenţa între realitate şi ficţiune. Nu zic că nu îmi mai fuge mintea din când în când într-o lume imaginară, unde leneşii ca mine au vreo şansă de a trăi bine, unde pierd cele 43534 kg în plus pe care le târâi după mine de când aveam –1 an, unde am o viaţă sociala…; dar de asta e responsabilă imaginaţia mea bogată, momentan mintea mea e (relativ) normală: ştie să facă diferenţa între ce e real şi ce nu este real.

Înţeleg, da, ca un om care are o firmă, mai mică sau mai mare, să simtă efectele crizei, şi înţeleg ca un economist să afirme ‘da, domnule, suntem în perioadă de criză economică’, pe ei chiar îi cred. Însă pe omul de rând, care din ziua în care a început să muncească nu s-a oprit niciodată din plânsete pe motivul proastei stări economice, NU îl cred. Multe persoane din cele care zic astăzi ‘vai, ce rău merg lucrurile, în timpurile astea nu îţi găseşti de muncă’, acum lucrează, şi acum 2 3 ani au fost în şomaj mai mult de jumătate de an. Nu contează că au de muncă, nu contează că au acelaşi salariu ca şi înainte de ‘criză’, nu contează că viaţa lor în realitate nu s-a schimbat. NU. Ei sunt în criză financiară. Ce contează aici este ce zice doamna blondă siliconată de pe ProTV, că doar dacă cineva posedă adevărul absolut, asta e acea cutie sacră numită Televizor, Ave ei! Aş putea să… jur că dacă omul de rând n-ar fi văzut timp de 5 luni zilnic aceeaşi ştire, nici nu ar ştii despre ce e vorba. Unica diferenţă pe care a supus-o criza pentru noi, oamenii ‘modeşti’, este că atunci când rămânem fără muncă, când nu ne ajung banii la sfârşitul lunii, cum de altfel s-a întâmplat MEREU, în loc să dăm vina pe faptul că (aici, cel puţin) sunt prea mulţi stăini, sau că şeful e un bou, sau că deh, viaţa e grea, cum am făcut mereu, acum o dăm pe criză.

Nu, nu îmi găsesc de muncă. Aşa cum nu îmi găseam nici acum 2 sau 3 ani.  Fac parte din clasa medie, n-am decât să suport! A căuta scuze şi explicaţii tâmpite şi a se face posesor a unor cuvinte care le-a rostit o dată cineva care de fapt are idee, nu ajută la nimic. Dacă nu te afectează şi nu ai habar, vezi-ţi de viaţa ta! Dar na, people get bored.

 

Aşa am ajuns eu la concluzia că omul de rând suferă de ‘criză financiară psihologică’.