Showing posts with label Ascult. Show all posts
Showing posts with label Ascult. Show all posts

Sunday, August 16, 2009

Muse - The Resistance


14 Septembrie. Asta e data în care se aude va apărea pe piaţă noul album a celor de la Muse: The Resistance. Deşi am avut destule emoţii, din momentul în care am aflat că vor lansa un nou album, şi mai ales uitându-mă peste tracklist (Exogenesis: Symphony Part I, II, III, sună promiţătorrr), am fost sigură că nu vor dezamăgi. Adică, c'mon, sunt Muse, nu există şanse ca Ei să fie în vreun mod afectaţi de curentul ăsta de muzică superficială şi căcăcioasă care posedă aproape în totalitate monopolul panoramei muzicale internaţionale în momentul de faţă (şi probabil muuuulte momente viitoare). Nu au cum, sunt dintr-un univers paralel, nu au nicio treabă cu nimic. Sunt Ei şi atât.

Well. Pe net cică rulează două din cele 11 melodii ale albumului (cel puţin legal, adică pe ză ofişiăl sait):
  • United States of Eurasia: versurile, având în vedere numele cântecului, erau destul de previzibile: era clar că e vorba de politică, şi dacă e vorba de politică e vorba de război. Cuvinte care îmi plac în special: And must we do as we're told? Must we do as we're told? & And we know that there is no one we can trust; Our ancient heroes, they are turning to dust!
    Puţine de zis despre versuri, sunt absolut geniale, aşa cum ne-au obişnuit.
    Muzica... pianul şi aerul simfonic de la început erau de aşteptat. Două surprize: cea negativă, ritmul oriental (deşi nu e logic să fiu surprinsă din moment ce subiectul cântecului are legătură cu orientul). Not great; surpriza pozitivă... o clară, dar clară influenţă, un omagiu celor de la Queen (care, ha!, e unul din grupurile mele favorite): chitara nu putea să fie mai Brian May de atât (a se compara cu cea din Bohemian Rhapsody), iar corurile amintesc într-un mod incontestabil de cele care sună în melodiile marca Queen (a se asculta Bohemian Rhapsody -din nou-, Bycicle Race, Killer Queen, mă rog, ascultaţi Queen randomly, aproape în toate cântecele veţi da de chitara şi corurile acestea).
    Nu e o imaginare a cititorilor imaginari că sunt euforică, chiar sunt.

Muse - United States of Eurasia

  • Uprising: Deşi atunci când ascult un cântec dau destulă importanţă versurilor, mesajului pe care artistul respectiv vrea să îl transmită, sunt ferm convinsă de un lucru: un negativ frumos salvează versuri penibile (ca exemplu, rock n' roll-ul acela cu 'well you cand do anything but lay off of my blue suede shoes!'), în schimb cuvinte frumoase nu salvează un negativ penibil - ca exemplu, Uprising-ul acesta despre care vorbim aici. Apreciez gândurile, apreciez vocea, dar negativul îmi irită timpanele, iar 'c'mon'-ul acela contribuie la dăunarea lor permanentă. Mă doare să zic asta, dar ritmul aduce în anumite momente... un aer... o aroma... adică o duhoare a André. Gata, am zis-o.

Muse - Uprising (2009)


Concluzie: mulţumită de United States of Eurasia, dezamăgită de Uprising, nerăbdătoare pentru a asculta Exogenesis: Symphony (şi cele 3 părţi ale sale).

Saturday, April 25, 2009

Something new

Deşi nu atât de frecvent, se întâmplă să mai descopăr şi melodii produse post-'90 care să îmi placă. Acesta este cazul melodiei Hometown Glory, cântată de Adele, o fată care posedă o voce, din punctul meu de vedere, deloc comună. Cât despre versuri... nu pot decât să mă gândesc la Sibiu când le ascult.
Melodia am descoperit-o la un show tv de dans pe care îl urmăresc (eu împreună cu jumătate din teritoriul spaniol). Coregrafia, care îmi place şi ea foarte mult, e aceasta.

Melodia întreagă:


It just needed to be here.

Wednesday, April 22, 2009

All Angels

Navigând pe internet, căutând noi artişti ai muzicii clasice, am dat de ‘Classical Brit Awards’. Printre câştigătorii nuştiucărui an se aflau, printre alţii precum Paul McCartney şi al său ‘Ecce Cor Meum’ (de care, de altfel, m-am îndrăgostit) sau Anna Netrebko, All Angels; aceste patru fete, cu nişte voci care fac onoare denumirii alese, dau un ceva deosebit melodiilor pe care le ating. Vocile lor compun o armonie perfectă, părând a fi unite de ceva într-adevăr superior unui simplu muritor. Cu delicateţea şi graţia care le caracterizează, reuşesc a atenua sufletul oricărui om cât de cât sensibil.

Cele două albumuri ale lor conţin coveruri a melodii clasice atât din pop/rock (Sound of Silence, Angels) cât şi din muzica clasică (Ave Maria, Agnus Dei). De când le-am cunoscut, au avut un loc destul de permanent în playlistul meu: niciodată nu e greu să găsesc un moment în care să am dispoziţia necesară pentru a asculta astfel de muzică. Două din melodiile mele favorite sunt următoarele:

Angels

Songbird

Friday, April 10, 2009

Happy blues

Blues fericit, ce ironie :P
Aici nişte melodii de blues care mă binedispun cum nici Stevie Wonder nu o face.

J. B. Lenoir - When I'm drinking

Da, e un bărbat!

Bo Diddley - The Story of Bo Diddley

Favorită. Funny story indeed...

Blind Boy Fuller - Truckin' my blues away no. 2

Thursday, April 2, 2009

Mihai M. – Letter to send

Am fost extrem de surprinsă şi de fericită să aflu că Mihai a compus-improvizat o nouă piesă; mai ales că ultima care mă impresionase (‘Sound 1’) a fost produsă acum 2 ani de zile. Cât am avut de îndurat pentru a gusta o nouă picătură din extraordinarul său talent!

Am primit această operă de artă abia ieşită din degetele sale, motiv din care cred că am fost prima persoană care a avut onoarea de-a o asculta. Onoare indeed.

De data aceasta există un titlu, însă nu există o poveste. Cred, oricum, că vorbăreala mea e inutilă; el e cel care are ceva de zis:

Monday, March 30, 2009

Despre starea mea de spirit azi...


O faţă tristă, muzică şi versuri în măsură...



Something told me it was over
When I saw you and her talkin'
Something deep down in my soul said, 'Cry, girl'
When I saw you and that girl walkin' around

Whoo, I would rather, I would rather go blind, boy
Then to see you walk away from me, child, no

Whoo, so you see, I love you so much
That I don't wanna watch you leave me, baby
Most of all, I just don't, I just don't wanna be free, no

Whoo, whoo, I was just, I was just, I was just
Sittin here thinkin', of your kiss and your warm embrace, yeah
When the reflection in the glass that I held to my lips now, baby
Revealed the tears that was on my face, yeah

Whoo and baby, baby, I'd rather, I'd rather be blind, boy
Then to see you walk away, see you walk away from me, yeah
Whoo, baby, baby, baby, I'd rather be blind...


P.D.: E aceeaşi poză ca cea a profilului. Indeed it is.

Saturday, March 28, 2009

Magic air guitar

Fără cuvinte...

Thursday, March 19, 2009

Simfonia Lamentărilor – Henryk Gorecki

Mamă, fiu, iubire, despărţire, durere.

Trei lamentări:

1. «Synku miły i wybrany, Rozdziel z matką swoje rany...» – O, fiul meu, Iubitul şi Alesul, împarte rănile tale cu mama ta…

Cântec popular din secolul XV, în care Fecioara Maria vorbeşte cu Iisus în momentul răstignirii.

2. O Mamo nie płacz nie—Niebios Przeczysta Królowo Ty zawsze wspieraj mnie – O mamă, nu plânge - Imaculată Regină a Cerului, protejează-mă mereu.

Cuvinte însemnate pe peretele unei închisori Gestapo din sudul Poloniei de către Helena Wanda, o tânără de 18 ani închisă acolo în anul 1944. ‘’În închisoare, tot peretele era acoperit de însemnări ce spuneau ‘Sunt nevinovat’, ‘Criminalilor’, ‘Lăsaţi-mă liber’, ‘Salvaţi-mă’, etc. Totul era atât de văitător şi banal. Adulţii scriau acest tip de mesaje, dar uite aici o fată de 18 ani, aproape un copil. Ea e diferită. Nu disperă, nu plânge, nu cere răzbunare. Nu se gândeşte la ea însăşi, dacă merită sau nu acest destin. Se gândeşte, în schimb, la mama ei, cea care va experimenta adevărata disperare.” – spune autorul despre însemnarea aceasta, şi despre motivul din care a ales-o.

3. ”Kajze mi sie podzioł mój synocek miły” – Unde a plecat iubitul meu fiu.

Numele unei melodii (jumătatea secolului XX) care descrie durerea unei mame atunci când îşi pierde fiul, acesta decedat în război. "Pentru mine, a fost un text extraordinar de poetic. Nu ştiu dacă un poet ‘profesionist’ ar crea atâta forţă poetică cu nişte cuvinte atât de concise şi simple. Nu este tristeţe, disperare sau resemnare, nici gesticulări exagerate: sunt doar durerea şi lamentările unei mame care şi-a pierdut fiul." - povesteşte Gorecki.


Prima dată am citit povestea simfoniei, apoi am ascultat-o, fapt ce m-a făcut să o iubesc şi mai mult. Partea mea favorită, atât în ceea ce priveşte povestea cât şi în ceea ce priveşte muzica, e a doua:


Sursă de informaţie

Tuesday, March 17, 2009

Crying in the rain

Un clasic al anilor '60 care, deşi tratează unul din subiectele cele mai frecvente în muzica de toate genurile - pierderea unei iubiri -, o face într-un mod foarte original:



I'll never let you see,
The way my broken heart is hurtin' me.
I've got my pride and I know how to hide,
All my sorrow and pain.
I'll do my cryin' in the rain.

If I wait for cloudy skies, You won't know the rain from the tears in my eyes.
You'll never know that I still love you so.
Though the heartaches remain,
I'll do my cryin' in the rain.

Raindrops fallin' from heaven, Could never wash away my misery. But since we're not together, I look for stormy weather. To hide these tears I hope you'll never see.

Some day when my cryin's done, I'm gonna wear a smile and walk in the sun.
I may be a fool, but till then darlin' you'll,
Never see me complain.
I'll do my cryin' in the rain.

I'll do my cryin' in the rain.
I'll do my cryin' in the rain.


Tuesday, March 10, 2009

Jethro Tull

Am descoperit acest grup, ca şi majoritatea muzicii pe care o ascult, accidental.

Prima dată ce am auzit despre ei a fost în vara 2007, pe durata vacanţei mele de vară în Sibiu. Era anul în care au venit toate grupurile astea mari, printre care Scorpions şi Jethro Tull, atrase de eticheta 'European Cultural Capital 2007'. Spre diferenţă de concertul Scorpions, la care nu aveam cum să ajung (fapt ce am să regret forevăr), am asistat la cel cu Jethro Tull. Nu auzisem niciodată despre ei, însă se zicea că sunt foarte tari, că sunt parte din elita rockului, un mit adevărat, aşa că am zis să calc şi eu pe acolo, să văd ce au de oferit. Eh, şi cât de cunoscuţi şi admiraţi păreau a fi, Piaţa Mare pe jumătate goală. Poate a fost responsabilă ploaia zdravănă care a lovit Sibiul fix în ziua şi în ora în care a fost susţinut concertul, şi nu stilul lor aparte, care probabil nu ajunge la oricine. Sigur a fost ploaia. Da.

La prima vedere: un chitarist blond şi grăsuţ, aparent mult mai tânăr decât restul; un vocalist cu un batic în cap şi nedespărţit de flautul lui.

Când a început muzica... well, nu pot să spun că a fost dragoste la prima audiţie. M-au cucerit mai ales pentru amestecăturile lor ciudate featuring piese arhicunoscute din muzica clasică. Acele piese în concret erau bestiale, foarte original 'interpretate', să zic aşa.
Deşi nu mi-au plăcut atât de mult încât să treacă la a forma parte din lista mea de favoriţi, mi-au trezit interesul pentru a cunoaşte mai mult din muzica lor. Aşa, deşi nu le-am dedicat prea mult timp, am dat de melodii ca 'Living in the past' şi 'Life's a long song', melodii clar marcate de stilul lor unic.

De fapt, melodia pentru care îi iubesc cu adevărat este 'Still Loving you tonight' (eu, eternă iubitoare a baladelor), cu un sunet găsit undeva între blues, rock şi... Jethro Tull.




Am să îi cunosc bine într-o zi. Şi sunt sigură că am să îi iubesc într-un mod general.
Prevăd un viitor strălucitor!

Monday, March 9, 2009

Sound 1

Aşa s-a numit din prima zi, acum doi ani, şi până acum, cea mai bună piesă, după părerea mea şi din câte cunosc eu, creată de Mihai M.. Poate nu i-a dat alt nume pentru că nu a reuşit să îi gasească unul potrivit, poate pentru că nu o identifică cu nimic care se poate exprima în limbajul uman, sau poate pur şi simplu din lipsă de interes. În orice caz, e uşor de observat că simte ceea ce cântă, şi ne face şi pe restul să simţim; eu cel puţin, simt pasiunea lui.

Ţin minte că în epoca în care a creat-o eram amândoi trişti şi dezorientaţi. Diferenţa între noi era că eu nu aveam nici un mediu pentru a exterioriza ceea ce simţeam, pe când el da: pianul. Îmi amintesc cum îmi povestea cât de trist era în timp ce cânta piesa asta, şi cum tristeţea aceea l-a inspirat.

Cuvintele sunt inutile de atâtea ori… De aceea îl invidiez, şi mi-e greu să înţeleg de ce nu se ocupă mai mult de pian, dat fiind că poartă ceva atât de deosebit în interior, şi are un mediu genial de a-l exterioriza. De aici, din modestul meu blog (peste care ştiu că mai aruncă câte o privire uneori), îi transmit o rugăminte: cântă cât mai mult la pian, dacă nu pentru tine, fă-o pentru mine şi pentru restul planetei.

Toate astea pentru că, din punctul meu de vedere, un om care scoate aşa ceva din interiorul său, e departe de a fi comun.



După ce am presupus eu aici 1001 chestii, să ştiţi din gura lui ceea ce e de fapt piesa asta: el nu compune; zice că piesa asta a fost o stare de spirit, de fapt a fost improvizată.

Sunday, March 8, 2009

Vioară, din nou

După cum se vede în titlu, sunetul ce îmi atrage atenţia cel mai mai mult din romanţa asta, este cel produs de vioară. Vocea este frumoasă, versurile drăguţe (dar nu deosebite), însă vioara este... perfectă, intensă, mângâietoare.





P.D.: Ştiu că toate posturile puse la categoria 'Ascult', sunt şi la categoria 'Simt'. Asta pentru că simt ceea ce ascult. :))

Wednesday, March 4, 2009

Vioară


Piesa asta a fost, timp de câteva luni, compania tuturor reflectărilor şi gândurilor mele filosofice de adolescentă.

Trezeşte în mine multe sentimente şi gânduri care, pentru mine, sunt imposibile de reprezentat pe o coală de hârtie (sau, în cazul ăsta, pe o pagină de blog), dar, basic, e asta: mă face să fiu tristă într-un mod plăcut. Felul acela de tristeţe fericită/inspiratoare de care vorbeam în postul trecut.





De nedepăşit.

Sunday, March 1, 2009

Jazz mood

Trebuia să vină şi rândul jazzului. Instumental, de data asta. 

Richard Elliot m-a câştigat forevăr doar pentru melodia 'Because I love you'.

Cât despre melodia 'Time after time' cred că nu ar fi trebuit să iasă din jazz niciodată; rămân, deci, 100% cu versiunea jazz.





You know, forever with me.

Wednesday, February 25, 2009

Pian – Ludovico Einaudi

Liniştitoare şi foarte plăcute la auz, pătrunzătoare în unele ocazii iar transparente în altele, melodiile lui sunt compania perfectă pe durata unei lecturi, unui moment de reflectare, unui moment dedicat singurătăţii, gândurilor, şi, de ce nu, somnului. Rareori am dat de un compozitor în a cărui discografie să mă pot mişca aşa ca în a lui Ludovico Einaudi. În ultimele zile am ascultat discografia lui într-un mod aleatoriu, şi nu exagerez dacă spun că un 98% din ce am auzit mi-a plăcut. Lăsând la o parte latura tehnică a acestor melodii, ele sunt caracterizate de simplitate.

 

După cum spuneam, destul de complexe pentru a fi ascultate într-un mod exclusiv, destul de simple pentru a fi soundtrackul altor activităţi.

 

 
 

P.D.: Ştiu că sunt cam insistentă cu playlisturile şi cu muzica online, aş putea să scriu fără să uploadez muzică, dar, să fim serioşi, câţi dintre voi, cei doi cititori ai mei, veţi căuta un anumit artist doar pentru că îl recomand eu? Aşa e 'in handy', şi ştiu că am făcut tot ce am putut pentru a vă aduce muzica ce mi-e mie apropiată...aproape!

Tuesday, February 24, 2009

Lonely stranger




Am dat de acest om plimbându-mă pe un deal găsit undeva în satul Răşinari (la puţini km de Sibiu). La vederea unei imagini atât de captivante, am pierdut cam două secunde până când am scos aparatul şi l-am pozat. 

Mă întreb la ce se gândea omul în momentele de faţă.

Pe mine, oricum, mă duce cu gândul la singurătate, şi la următoarea melodie (cu care, de altfel, mă simt 'strongly' identificată):




I must be invisible;
No one knows me.
I have crawled down dead-end streets
On my hands and knees.

I was born with a ragin thirst,
A hunger to be free,
But I've learned through the years.
Don't encourage me.

cause I'm a lonely stranger here,
Well beyond my day.
And I don't know what's goin' on,
So I'll be on my way.

When I walk, stay behind;
Don't get close to me,
cause it's sure to end in tears,
So just let me be.

Some will say that I'm no good;
Maybe I agree.
Take a look then walk away.
That's all right with me.

Monday, February 23, 2009

Strange Feeling

În playlist-ul meu există melodii care îmi provoacă tot felul de sentimente. Unele mă binedispun, altele mă emoţionează, altele mă fac să fiu tristă... Există însă un tip de melodii a căror efect asupra mea nu aş ştii să îi dau nume; pur şi simplu îmi provoacă un sentiment...ciudat. E un sentiment plăcut, dar de nedescris... mă duc într-o altă lume. Puţine sunt melodiile care aparţin acestei categorii, şi surprinzător (sau nu), majoritatea (două) aparţin unui singur artist: Robert Plant.

Melodiile care îmi provoacă, deocamdată, un 'strange feeling' sunt decât următoarele:


Sunday, February 22, 2009

Pasiune

Nu prea ştiu cum să descriu muzica lor, sau vocea ei... Unul din multele lucruri pe care mi le inspiră muzica lor, şi în special melodia asta, este pasiune. Combinaţia între chitarele spaniole, vocea ei ca principală şi ale lor pe fundal nu putea fi mai perfectă. 

Este una din melodiile care ştiu că va fi lângă mine de-a lungul anilor.

În esenţă, cred că cultura fiecărei ţări are farmecul său aparte, şi am să dedic cât mai mult timp pentru a-l descoperi. 




Sunday, October 26, 2008

Freddie is alive

Mă trezesc cu o oră şi jumătate înainte, ca de data asta să ajung bine (nu ca la musical, unde am ajuns jumătate de oră mai târziu...). Deşi am avut suficient timp pentru a mă pregăti, 80% din timpul ăsta m-am uitat pe pereţi. Caracteristic mie... Înainte să ies din casă aproape uit biletul (din nou caracteristic mie), totuşi îl iau într-un sfârsit şi fug repede către autobuz, pe care mereu sunt la 1 minut de a-l pierde (adică dacă vine la 19.35, eu sunt acolo la 19.34). Încă vreo 2 ore şi ajung la Palatul Sporturilor. După vreo 20 de minute de căutare, dau în sfârşit de scaunul unde trebuia să şed. Mare a fost dezamăgirea mea când am văzut că eram cam la 50 de metri de scenă, şi plătisem 20E în plus pentru a fi mai aproape de ei. Cei care erau în picioare erau privilegiaţii ce urmau să ii aibă aproape. Primele minute, şi înainte să apară, doar la asta mă gândeam... îi invidiam pe cei de jos şi îmi doream să fiu şi eu acolo.

Pe melodii de rock n' roll (Elvis Presley mai ales), panorama era următoarea:
(Nu cred că mi-am urât camera vreodată mai mult decât în ziua de ieri... Îmi cer iertare pentru slaba calitate a pozelor. E tot ce am putut obţine.)

Cu fiecare urlăt a celor de jos (în afară de a-i invidia) mă uitam nerăbdătoare la scenă, aproape tremurând, cu speranţa de a-i vedea. În schimb, era doar un nene îmbracat în nişte pantaloni trei sferturi probând chitara.
Dintr-odată, luminile se sting, fumul se ridică şi ecranul se schimbă: pe el se vede o ploaie de stele (The cosmos rocks).
Luminile ce se văd sub ecran nu sunt altceva decât aparate foto.
Se aude chitara lui Brian, iar imaginea lui se face vizibilă imediat, împreuna cu cea a lui Roger Taylor şi a lui Paul Rodgers (vechi cântareţ a grupurilor Free & Bad Company). Sună ''Hammer to Fall'' şi pe cât de încântată sunt de chitara lui Brian, atât de dezamăgită sunt de vocea lui Paul. Nu e nimic cu ea, dar pur si şimplu nu avea ce să caute acolo. Nimeni nu-l înlocuieşte pe Freddie...
Urmează melodii precum 'Tie your mother down' şi 'Fat Bottomed Girls'. După asta, Paul interpretează o melodie solo, care pot să zic că am înghiţit-o pentru că nu era una din cele pe care le cânta Freddie, era nouă. Suna bine, iar, mă gândeam, nu avea o voce atât de rea pâna la urmă. Asta, desigur, atâta timp cât cânta ceva ce i se potrivea. Nu era cazul melodiilor de la Queen, care, evident, pot fi cântate doar de Freddie.
După încercarea dezamăgitoare a lui Paul de a-l înlocui pe Freddie, acesta a ieşit (în sfârşit, deşi nu pentru mult timp) de pe scenă, si ne-a lasat cu Brian May. Un sentiment de uşurare mi-a invadat corpul. Aşa ceva ca atunci când te întorci acasă după o vacanţă lungă (home sweet home...). Şi sunt sigură că şi restul publicului simţea acelaşi lucru.
' - Are you going to sing with me? For Freddie? '
Era prima dată în seară când se auzea numele lui, iar după reacţia noastră, acesta era momentul pe care îl aşteptam toţi de la bun început.
Aşa, s-au auzit primele note ale melodiei 'Love of my life', pe care toţi am cântat-o cuvânt cu cuvânt alături de Brian.
L-a chemat apoi pe Roger Taylor, pe care l-am primit cu mult drag.

' - We'll sing now an ancient spanish song ' (aici toţi au râs, deşi probabil 90% dintre ei unicul cuvânt pe care l-au înţeles a fost 'spanish').
Şi au cântat ' '39 '.
După, a urmat un solo la baterie cu Roger Taylor, a sunat destul de bine.

Iar acum vine momentul cel mai frumos al serii: Brian ramâne singur pe scenă (din nou) şi plânsetul chitarei pe ritmul melodiei 'Bijou' îmi ajunge pâna în adâncul sufletului...

' You and me we are destined you'll agree
To spend the rest of our lives with each other
The rest of our days like two lovers
For ever
Yeah
For ever

My bijou'

Cânta Freddie din imaginile de pe ecran...

Deşi au fost doar imagini, m-am simţit mai aproape de Freddie decât m-aş fi putut simţi vreodată.
Show-ul a continuat cu 'The show must go on', 'Bohemian Rhapsody' (începută de Freddie dar terminată de Paul... chiar nu era necesar)... Spre sfârşit au cântat 'All right now', de data asta din partea lui Paul (Free).

A fost o experienta unică, iar nu voi uita niciodată sunetul pe care l-a scos chitara lui Brian în 'Bijou'.



Freddie is alive, and always will be...