Piesa asta a fost, timp de câteva luni, compania tuturor reflectărilor şi gândurilor mele filosofice de adolescentă.
Trezeşte în mine multe sentimente şi gânduri care, pentru mine, sunt imposibile de reprezentat pe o coală de hârtie (sau, în cazul ăsta, pe o pagină de blog), dar, basic, e asta: mă face să fiu tristă într-un mod plăcut. Felul acela de tristeţe fericită/inspiratoare de care vorbeam în postul trecut.
De nedepăşit.
No comments:
Post a Comment