Saturday, March 28, 2009

Magic air guitar

Fără cuvinte...

Thursday, March 19, 2009

Nu mai vreau să aud cuvântul 'trebuie'. Nu mai vreau probleme care de fapt nu sunt probleme, nu mai vreau superficialitate. Nu vreau să mă adaptez societăţii. Nu vreau responsabilităţi. Nu vreau să lupt. Nu vreau să ştiu ce vreau. Nu vreau să fiu ordonată. Nu vreau competiţii. Nu vreau să cresc, nu vreau să ridic un deget pentru a fi o parte din societate. Nu din societatea asta. Nu vreau să fug către un ţel care fuge de mine. Nu vreau să fac parte dintr-o lume unde ori fugi, ori eşti călcat în picioare. Nu vreau să fac parte dintr-o lume a cărei esenţă e răutatea nejustificată. Nu vreau oameni. Nu vreau să ştiu nimic despre logică. Nu există codul bunelor maniere. Nu există banalităţi. Nu există bine sau rău.

Dacă natura îi selectează pe cei puternici, eu nu sunt unul dintre ei.

Eu vreau doar să fiu cum vreau eu. Vreau doar natură. Vreau să mă arunc în iarbă, undeva departe de condamnata civilizaţie, să închid ochii şi să simt. Şi să rămân acolo pentru totdeauna. Vreau să simt, nu vreau 'trebuie'. Vreau să stau, corpu-mi complet inactiv, şi să visez.

Vreau să fiu copil.

Simfonia Lamentărilor – Henryk Gorecki

Mamă, fiu, iubire, despărţire, durere.

Trei lamentări:

1. «Synku miły i wybrany, Rozdziel z matką swoje rany...» – O, fiul meu, Iubitul şi Alesul, împarte rănile tale cu mama ta…

Cântec popular din secolul XV, în care Fecioara Maria vorbeşte cu Iisus în momentul răstignirii.

2. O Mamo nie płacz nie—Niebios Przeczysta Królowo Ty zawsze wspieraj mnie – O mamă, nu plânge - Imaculată Regină a Cerului, protejează-mă mereu.

Cuvinte însemnate pe peretele unei închisori Gestapo din sudul Poloniei de către Helena Wanda, o tânără de 18 ani închisă acolo în anul 1944. ‘’În închisoare, tot peretele era acoperit de însemnări ce spuneau ‘Sunt nevinovat’, ‘Criminalilor’, ‘Lăsaţi-mă liber’, ‘Salvaţi-mă’, etc. Totul era atât de văitător şi banal. Adulţii scriau acest tip de mesaje, dar uite aici o fată de 18 ani, aproape un copil. Ea e diferită. Nu disperă, nu plânge, nu cere răzbunare. Nu se gândeşte la ea însăşi, dacă merită sau nu acest destin. Se gândeşte, în schimb, la mama ei, cea care va experimenta adevărata disperare.” – spune autorul despre însemnarea aceasta, şi despre motivul din care a ales-o.

3. ”Kajze mi sie podzioł mój synocek miły” – Unde a plecat iubitul meu fiu.

Numele unei melodii (jumătatea secolului XX) care descrie durerea unei mame atunci când îşi pierde fiul, acesta decedat în război. "Pentru mine, a fost un text extraordinar de poetic. Nu ştiu dacă un poet ‘profesionist’ ar crea atâta forţă poetică cu nişte cuvinte atât de concise şi simple. Nu este tristeţe, disperare sau resemnare, nici gesticulări exagerate: sunt doar durerea şi lamentările unei mame care şi-a pierdut fiul." - povesteşte Gorecki.


Prima dată am citit povestea simfoniei, apoi am ascultat-o, fapt ce m-a făcut să o iubesc şi mai mult. Partea mea favorită, atât în ceea ce priveşte povestea cât şi în ceea ce priveşte muzica, e a doua:


Sursă de informaţie

Tuesday, March 17, 2009

Crying in the rain

Un clasic al anilor '60 care, deşi tratează unul din subiectele cele mai frecvente în muzica de toate genurile - pierderea unei iubiri -, o face într-un mod foarte original:



I'll never let you see,
The way my broken heart is hurtin' me.
I've got my pride and I know how to hide,
All my sorrow and pain.
I'll do my cryin' in the rain.

If I wait for cloudy skies, You won't know the rain from the tears in my eyes.
You'll never know that I still love you so.
Though the heartaches remain,
I'll do my cryin' in the rain.

Raindrops fallin' from heaven, Could never wash away my misery. But since we're not together, I look for stormy weather. To hide these tears I hope you'll never see.

Some day when my cryin's done, I'm gonna wear a smile and walk in the sun.
I may be a fool, but till then darlin' you'll,
Never see me complain.
I'll do my cryin' in the rain.

I'll do my cryin' in the rain.
I'll do my cryin' in the rain.


Saturday, March 14, 2009

Criză financiară psihologică

Da, sunt o adolescentă. Şi da, poate că nu văd lucrurile aşa cum le vede un adult. Şi nu, nici nu mă cred expertă în subiectul de faţă, de fapt nu mă cred, şi nu sunt, expertă în nimic. Dar eu cred că, deocamdată, ştiu să fac diferenţa între realitate şi ficţiune. Nu zic că nu îmi mai fuge mintea din când în când într-o lume imaginară, unde leneşii ca mine au vreo şansă de a trăi bine, unde pierd cele 43534 kg în plus pe care le târâi după mine de când aveam –1 an, unde am o viaţă sociala…; dar de asta e responsabilă imaginaţia mea bogată, momentan mintea mea e (relativ) normală: ştie să facă diferenţa între ce e real şi ce nu este real.

Înţeleg, da, ca un om care are o firmă, mai mică sau mai mare, să simtă efectele crizei, şi înţeleg ca un economist să afirme ‘da, domnule, suntem în perioadă de criză economică’, pe ei chiar îi cred. Însă pe omul de rând, care din ziua în care a început să muncească nu s-a oprit niciodată din plânsete pe motivul proastei stări economice, NU îl cred. Multe persoane din cele care zic astăzi ‘vai, ce rău merg lucrurile, în timpurile astea nu îţi găseşti de muncă’, acum lucrează, şi acum 2 3 ani au fost în şomaj mai mult de jumătate de an. Nu contează că au de muncă, nu contează că au acelaşi salariu ca şi înainte de ‘criză’, nu contează că viaţa lor în realitate nu s-a schimbat. NU. Ei sunt în criză financiară. Ce contează aici este ce zice doamna blondă siliconată de pe ProTV, că doar dacă cineva posedă adevărul absolut, asta e acea cutie sacră numită Televizor, Ave ei! Aş putea să… jur că dacă omul de rând n-ar fi văzut timp de 5 luni zilnic aceeaşi ştire, nici nu ar ştii despre ce e vorba. Unica diferenţă pe care a supus-o criza pentru noi, oamenii ‘modeşti’, este că atunci când rămânem fără muncă, când nu ne ajung banii la sfârşitul lunii, cum de altfel s-a întâmplat MEREU, în loc să dăm vina pe faptul că (aici, cel puţin) sunt prea mulţi stăini, sau că şeful e un bou, sau că deh, viaţa e grea, cum am făcut mereu, acum o dăm pe criză.

Nu, nu îmi găsesc de muncă. Aşa cum nu îmi găseam nici acum 2 sau 3 ani.  Fac parte din clasa medie, n-am decât să suport! A căuta scuze şi explicaţii tâmpite şi a se face posesor a unor cuvinte care le-a rostit o dată cineva care de fapt are idee, nu ajută la nimic. Dacă nu te afectează şi nu ai habar, vezi-ţi de viaţa ta! Dar na, people get bored.

 

Aşa am ajuns eu la concluzia că omul de rând suferă de ‘criză financiară psihologică’.