Tuesday, February 24, 2009

Despre pozele mele

Nu vreau să postez prea multe din pozele pe care le-am făcut în ultimii 2 ani. În primul rând pentru că nu sunt prea (deloc) mândră de ele, şi în al doilea pentru că nu sunt obţinute prin muncă 'pură' - va să zică, unicul efort ce l-am depus a fost să apăs pe buton, iar apoi să copiez pozele pe PC. Multe dintre ele le-am editat posterior în Photoshop, rezultând unele exagerat de modificate, fapt ce într-o perioadă îmi părea perfect logic, dar ce acum mă deranjează. Am să postez, deci, doar acele poze care sunt oarecum deosebite pentru mine, fie ele editate sau nu, iar în ziua în care munca mea o să fie demnă de a fi 'arătată', am să postez într-un mod periodic.

Monday, February 23, 2009

Strange Feeling

În playlist-ul meu există melodii care îmi provoacă tot felul de sentimente. Unele mă binedispun, altele mă emoţionează, altele mă fac să fiu tristă... Există însă un tip de melodii a căror efect asupra mea nu aş ştii să îi dau nume; pur şi simplu îmi provoacă un sentiment...ciudat. E un sentiment plăcut, dar de nedescris... mă duc într-o altă lume. Puţine sunt melodiile care aparţin acestei categorii, şi surprinzător (sau nu), majoritatea (două) aparţin unui singur artist: Robert Plant.

Melodiile care îmi provoacă, deocamdată, un 'strange feeling' sunt decât următoarele:


Sunday, February 22, 2009

Pasiune

Nu prea ştiu cum să descriu muzica lor, sau vocea ei... Unul din multele lucruri pe care mi le inspiră muzica lor, şi în special melodia asta, este pasiune. Combinaţia între chitarele spaniole, vocea ei ca principală şi ale lor pe fundal nu putea fi mai perfectă. 

Este una din melodiile care ştiu că va fi lângă mine de-a lungul anilor.

În esenţă, cred că cultura fiecărei ţări are farmecul său aparte, şi am să dedic cât mai mult timp pentru a-l descoperi. 




Friday, February 20, 2009

1

Eu: Ce mă enervează faptul că nu poţi să spui chestii pozitive despre tine însuţi fără să fii numit încrezut. Adică ce, dacă zic că o tipă e incredibil de frumoasă n-are nimic, dar dacă cred asta despre mine, şi o zic... am încurcat-o. Ce aiurea!

Niculeta (cu un mare surâs): Da, să moară Gigi. Pff.. Adevărul e că astăzi îmi place aspectul meu, şi la faţă, şi la corp. 

Eu: Ce încrezută...

Tuesday, February 3, 2009

Grr...

Ziceam, şi menţin, grr.

Acum număruleirelevant ani 'am fost emigrată' înspre mai noul meleag, noua ţară fermecată a tuturor maneliştilor: Spania. Şi cum trăiam eu fericită în ignoranţa şi prostia mea, a venit o zi în care,...am crescut (atât mintal cât şi în volum). Niciodată iubitoare a mediului în care am trăit, recunosc că am făcut şi eu parte din el. Dar am crescut. Şi am decis că a venit momentul să gândesc. Măcar strictul necesar.
Şi zic. E frecvent şi adeseori normal ca o persoană să îşi iubească ţara. Să fie, deci naţionalistă; uneori se întâmplă să fie extrem de naţionalistă. Zic asta apropo de faptul că eu, împreună cu alţi zeci de mii de români, suntem imigranţi aici în Spania. Şi există xenofobie. În special faţă de români. Multă. Destul de multă. Şi totuşi poate nu suficient de multă. De ce? Pentru că românul zbiară înfometat şi extaziat după ea. Îl stimulează, îl excită. Cum altfel s-ar explica faptul că aici sunt tot felul de străini (sudamericani, africani, chinezi, bulgari, ruşi...), dar nici unul dintre ei nu sunt discriminaţi în felul în care suntem noi? Păi, pe lângă lucrurile pe care le auzim cu toţii la ştiri, şi le ştim prea bine, există un mic motiv, unul mic mic de tot:

Românul nu respectă nimic şi pe nimeni.

Nu înţeleg cum astea două lucruri pot fi unite şi pot să nu aibă ca rezultat o explozie nucleară, o apocalipsă, ceva:

- Venit într-o ţară străina, găsit trai mai bun, avut şansa de a trăi într-o societate civilizată.
VS
- Urât toate tradiţiile ţării, urât toate persoanele de naţionalitatea ţării respective, gândit/zis lucruri de genul:
  • ' Ăştia au doar femei grase şi urâte/ eu n-am văzut nicio spanioloaică faină de când am venit' Soluţie logică: întoarce-te în România!
  • ' Al dracu' de spanioli, nu sunt buni la nimic, noi românii, noi suntem buni la toate, şi o să le demonstrăm!' Soluţie logică: întoarce-te în România!
  • Trimis fiecare membru al familiei, fiecare de pe 5 telefoane mobile mesaje pro România la Eurovision. Nu contează că respectivul 'artist' cântă ca curu', sau că sunt vreo 10 mai buni decât el. E român! Trebuie demonstrată valoarea românilor faţă de lumea asta care a fost aşa de crudă cu ei! Bu hu hu... Soluţie logică: nu te mai minţi singur! Nu Spania dă 12 points României, România dă 12 points României.
  • ' Dă-i dracu' de spanioli, : am pierdut 30 de euro azi - mă doare stomacul - nu e nimic la televizor - nu mai este pâine şi acum tre' să cobor să iau - fac pipi pe mine şi nu e un WC în apropiere; (în acest caz, nu contează motivul, important e să-i dai dracu' pe spanioli). Soluţie logică: întoarce-te în România!


Chiar nu înţeleg. De ce te-ai încăpăţâna să trăieşti într-o societate civilizată dacă nu eşti pregătit pentru ea? Nu, problema nu sunt 44 de milioane de spanioli, şi soluţia definitely NU ar fi să îi exiliezi pe spanioli din propria-şi ţară. Viaţa e scurtă, de ce te chinui pe tine şi pe ei trăind într-un loc unde nu iubeşti şi nu eşti iubit? Te-au chemat ei aici? Ai venit din propie iniţiativă. Ok, oamenii din fire suntem curioşi şi schimbători. Ai venit, ai probat, ţi-a plăcut, rămâi. Ai venit, ai probat, nu ţi-a plăcut, pleci. Nu rămâi, simultan îţi bagi organul în totul ce are de-a face cu această ţara, simultan primeşti un salariu de 1500 şi nu de 300 de euro datorită statului ţării în care simultan nu te mai oboseşti să îţi bagi organul. Viaţa e grea şi aici. Dar NU din vina spaniolilor.
Apoi te simţi extrem de atacat şi de rănit când primeşti un 'întoarce-te la tine în ţară' ca replică din partea unui spaniol. Probabil ai vrea să-ţi spună 'Vai, dar te deranjez? Trebuia să zici înainte! Ete' acum eu şi compatrioţii mei ne facem vailza şi ne auto-exiliăm!'. Şi aşa, după teoria asta, românii am cuceri lumea! Muahahaha...

Şi NU, nu am 'fiţe dă Spania', n-am uitat de unde vin, şi nici 'aere' n-am. Poate că, doar poate că, m-am adaptat (într-un final) societăţii civilizate.



P.D.: NU generalizez. E vorba de românii care vin aici, majoritatea dintre ei perfect încadraţi în cele mai sus enumerate.

Sunday, January 25, 2009

De ce îmi / nu ar trebui să îmi pese

Luând mereu în considerare faptul că trăim în societate, de ce îmi pasă, şi de ce nu ar trebui să îmi pese de ceea ce spune lumea?
Păi de ce da...
1. Un om, oricum ar fi el, are nevoie să aparţină unui grup (oricât de redus ar fi acesta). Ca să aparţii unui grup trebuie să te integrezi in acel grup, şi deci să semeni cu oamenii respectivi. Toţi avem nevoie de asta.
2. NU trăiesti pentru tine. NU îţi pui un kg de machiaj pe faţă şi un decolteu enorm pentru tine. Pentru mine stau o săptamână în pijamale în casă, nepieptănată şi nearanjată, aruncată în sofa şi uitându-mă la Simpsons.
3. Ar fi fain să putem fi obiectivi atunci când ne auto-analizăm, dar NU suntem. Da da, tu îţi recunoşti greşelile, îţi vezi defectele, spune ce vrei. Oricum degeaba spui, pentru că ceea ce spui tu va suna ceva de genul 'Eu greşesc, recunosc, DAR...'. Din interior niciodată nu va veni o părere în totalitate obiectivă, deci don't listen to yourself. E uşor să discuţi despre greşelile altora, pentru că doar asta faci, discuţi, e în mâinile persoanei respective să se corecteze. Altă poveste e când de fapt tu eşti cel care trebuie să îţi mişti funduleţul pentru o schimbare.
Concluzie: vrei, nu vrei, contează şi ce spun cei din jur. E sănătos să vedem lucrurile din alt unghi din când în când, şi de la timp la timp să ascultăm câte-un adevăr incomod.
Dar toate cu o limită.
De ce nu.
1. Clasicul 'e imposibil să placi tuturor'. Vor fi persoane care te vor admira pentru o anumită caracteristică a ta, iar altele care tot pentru aceeasi caracteristică nu te vor putea înghiţi. Nu te poţi împarţi în 4564 de părţi. Asta este!
2. Nu vrei să fii o oaie. Cel puţin în teorie. Tu eşti tu, cu cât mai multe persoane sunt diferite de tine, cu atât mai deosebit eşti. Sau cu atât mai nebun. Contează?!
Concluzie: nu orice părere trebuie luată drept bună. Acum, pe ce principii te bazezi tu pentru a selecţiona cele utile, e treaba ta.



P.D.: Desigur, ca om comod ce sunt, nu aplic mai nici unul din principiile astea. Formulez teorii, aplicarea lor e altă poveste.

Monday, January 12, 2009

Natură. Navacerrada.

Despre plan:
- Loc: natură, cât de pură se poate (dar nu-mi lua ipod-ul, please).
- Timp: sâmbătă/duminică.
- Frecvenţă: săptămânal.


- Realitate: am fost o singură dată. Şi anume în Navacerrada: